poeme de Mirela Lungu

prima dată am făcut dragoste într-un spital de nebuni (hotel belvedere)

prima dată am făcut dragoste într-un spital de nebuni era un fel de hotel belvedere mă îndrăgostisem ad-hoc de un student foarte tânăr cu o nevroză încă virgină eram timizi amândoi ca în filme zicea c-o să mă ia de nevastă şi mergem la ţară după ce-şi termină studiile nu ştiu dacă le-a terminat-o vreodată cred doar că acest viitor inginer cu ochi căprui migdalaţi şi păr ondulat mâini noduroase şi mari nu ştia cum să apuce un sân altfel decât să-l strivească sub greutatea propriilor lui îndoieli m-am spulberat într-o zi ca şi cum nici n-aş fi fost virgina pe care-o iubise într-o noapte de mai pe patul sărac de cămin ne mişcam amândoi în sensul acelor de ceas intersectându-ne limbile cu pasiunea căutătorilor de comori un el dorado era fiece sărut ne ridica până la stele şi-apoi ne prăbuşeam pe saltea rupţi de somn sau fericire nu ştiu dacă am avut sau nu vreun orgasm nu conta decât fuziunea aceea yin-yang mă inunda în bazin o caldură pe care n-o pot explica nici acum dar îmi aduc bine aminte că nu era sânge pe cearşafuri doar scrum îmi venea să urlu de durere că el nu crezuse nicio secundă că-i primul a doua zi am vrut să mă sinucid

 

nimic despre asta (everything about us)

 

duminică am fost la cenaclu m-am întâlnit cu personalităţi literare s-au pornit discuţii aprinse pe teme să zicem poetice la 17 pm am plecat mă aşteptai în faţă la şerifs într-un peugeot verde ca iarba din faţa blocului meu astă-vară când alergam din terasă-n terasă în căutarea perechii pierdute m-am urcat în maşină mi-ai spus ce elegantă eşti aveam ciorapi cu pisici gri speram să observi dar tu nu nimic despre asta ne-am dus la cafepedia să bem ciocolată am vorbit despre saituri ca şi cum doar asta ne interesa m-ai atins în treacăt zâmbind mi-am adus aminte de noaptea aceea vroiai să ne-o tragem ţi-am spus eu vreau mai mult de atât şi de atunci nimic am rămas doar prieteni flirtând cu o presupusă colaborare poate că nu se va întâmpla niciodată sau poate ar fi trebuit să spun da cine ştie ce-ar fi urmat după ceri nota şi-mi spui că trebuie să pleci puştiul are nevoie de tine în seara aceea m-am futut cu un alt bărbat

 

that thing (busola indică întotdeauna sexul opus)

mi-aş da libertatea în schimbul unui poem de dragoste scris pe laptop în noaptea în care m-am sinucis abstract din motive concrete nu-mi pot aminti culoarea ochilor tăi şi nici cât purtai la pantof poate doar mărimea acelui lucru crescut între noi odată cu rotunjimile sânilor mei lumea devenise mai generoasă of course femeile mai tandre bărbaţii mai atenţi la cursul evenimentelor generând schisme erotice credinţa în doi (dumnezei) e infidelitate curată şi totuşi mâinile tale străine au şi acum mirosul coapselor mele unde mai păstrez încă tatuajul acela singurul lucru pe care l-am avut în toţi anii ăia de şcoală în care mă vrăjeai pe mess cu citate din uiliam şecspir ca şi cum asta m-ar fi dus în nirvana profesore n-ai înţeles niciodată că eu nu voiam decât să-ţi deschei blugii de fiţe pe care dăduseşi două salarii la mall şi să te abandonez pe teritoriul dispărut în triunghiul bermudelor mele s-au prăbuşit atâţia piloţi de succes căutând nordul precis busola indică întotdeauna sexul opus

bărbaţii se consumă doar cu whisky & gheaţă (true blood)

 

sunt o femeie înaltă cu pieptul gol şi ochi de cafea 100% arabică mai aromată decât un joint interzis vampirilor în nopţile cu lună plină beau true blood dar nu consum niciodată bărbaţii decât cu whisky & gheaţă a doua zi nu-şi amintesc numele meu e o mantră invocată ad-hoc iubirea ca ritual de poveste se repetă la nesfârşit but oboseşti să te minţi că ai colţi de argint şi penetrezi corasonul acestor şvarţănegări cu lukuri beton şi mâini de oţel forjat în vaginul manechinelor din plexiglas nu vei găsi nicio urmă de dragoste chiar dacă îţi jură că te iubesc pe ritmuri de salsa în cluburi full-options doar moartea plăteşte abonament pe viaţă

 

camera obscură (the only way out)

 

în camera aceea obscură stau picior peste picior cu ţigara aprinsă fumul se înalţă spre cer ca o rugăciune doamne ştii câtă nevoie am de mirosul ierbii strivite sub picioarele tale ca un prezervativ de cauciuc încrederea mea se frânge & îmi crapă creierii explodând pur şi simplu în jurul orgasmului atât de puternic încât o trambulină îmi pare un biet ascensor mă ridici în capul oaselor apoi îţi dai drumul în neantul speranţelor mele deşarte un tunet sparge aşteptarea aud o voce în camera aceea obscură implorând femeie strânge-mă tare nu-mi mai da niciodată drumul în jungla asta din care sigur nu voi ieşi întreg mapamondul visează la coapsele tale fierbinţi în miezul acesta de iarnă ca la singura salvare posibilă

2 my best friend (un veac de singurătate)

 

în liceu visam la poveşti cu zâne şi feţi-frumoşi peste ani am ajuns două scorpii certându-se pe o ţoală de firmă la mall fumăm kent silver în scrumiere separate întâmplările vieţii noastre sunt atât de diferite încât se termină subiectele de conversaţie ca anii adolescenţei pierdute între coperţile unei cărţi ne aşteaptă un veac de singurătate
renovăm baia şi mergem la teatru diseară jucăm poker sau gin renţ nu contează întotdeauna mai e ceva de jucat o miză acolo jetoane şi bani de-mprumut bărbaţii din viaţa mea n-au jucat niciodată la sec bărbatul din viaţa ta a zis mereu pas
mă întrebi când am citit ultima carte îţi jur că nu ştiu n-am bani de facturi îţi strig în ureche sunt şomeră la dracu’ ce vrei literatură da ştiu nu sex nu copii nu mariaj ca oamenii cu mintea îngustă şi vieţi de căcat mai bine fă-ţi o tartă cu fructe

 

îngeri sub acoperire (this dirty town of young & restless poets)

 

uneori îmi imaginez că un înger veghează asupra gândurilor mele perverse are grijă să mi le întrerupă şi să le împiedice transformarea in real things dorinţe pătimaşe aruncă femei mature în aer cu vise infantile noi2 ne întâlnim la drum de seară în ceaşca de cafea bleu ciel şi facem dragoste cu toată sinceritatea de care suntem capabili sub plăpumi de nea cuvintele se topesc de parcă nici nu le-ar fi creat dumnezeu vreodată un porumbel alb mai zboară deasupra capului nostru se prăbuşesc constelaţii like that soarele îmi apune pe piept all night long ne spunem adio în viaţa de apoi vom fi îngeri cutreierând sub acoperire this dirty town of young & restless poets

 

exerciţiu de imaginaţie (zero virgulă doi)

 

voi vă imaginaţi că eu ştiu ce gust are dimineaţa cafeaua cu lapte băutura mea preferată vă jur niciodată bărbaţii nu se dizolvă în ea doar în mine ajung frământările lor cutremure mici pe falii de timp conceptual copiii noştri nu vor ajunge niciodată mari tocmai pentru că aici nu locuieşte nimeni toţi au orgasme de închiriat în fiecare zi mă întreb dacă sunt fericită cum aş putea în grota asta în care visele sunt cai verzi pe pereţi şi ne tatuăm cu markerul numele pe fiecare ceaşcă la birou sau acasă oamenii nu pot distinge lucrurile orbiţi de temeri imaginare caracatiţe pauliene profeţind victoriile duşmanilor versus prietenilor ce ne aşteaptă 4ever pe facebook cu statusuri memorabile & doleanţe de genu’ dă şi tu click aici sau acolo să câştig şi eu concursul ăsta sau celălalt diferenţele există doar în minţile noastre matematic vorbind probabilitatea de a-ţi întâlni sufletul pereche în acest minunat univers este egală cu zero, 2

 

autostrada soarelui (trick me once)

am pornit spre iaşi dar am ajuns la constanţa într-o cameră de hotel am ieşit doar să ne luăm de mâncare şi să bem o cafea acolo nu se fuma sau cel puţin aşa spuneai tu că numai în baie se poate am văzut într-un târziu scrumiera şi am înţeles că m-ai fentat vroiai doar să te fuţi nu aveai chef de niciun cenaclu ai zis că a doua zi pornim spre iaşi dar am ajuns la bucureşti către seară m-ai condus pe fugă acasă după ce am făcut-o pe autostrada soarelui când ai tras pe dreapta şi am consumat toate şerveţelele de buzunar erai în întârziere dar nu nu puteai să renunţi la asta până la urmă ai avut timp să te schimbi la costum şi cravată şi ai donat 15 milioane unor copii sărmani talentaţi ca şi cum asta i-ar face bogaţi fericiţi într-o lume de şmecheraşi mafioţi iubitule tu îţi bagi pula în tot ce nu-i cinstit nu-i aşa?!

 

every single day of my fucking life (tanţa + costel = love)

în fiecare zi mă gândesc la ce dracu’ să mai trăiesc viaţa asta toţi nu visează decât vile maşini & gagici de top sejururi în ţările calde măcar o birmaneză un haski ceva o pereche de bikini roz cu fundiţă aş vrea să fiu cadoul perfect pentru singurul bărbat care ştie să facă amor cu toate degetele de la mâini ca şi cum vaginul ar fi ultimul pian inventat într-o lume de ciungi numai o pulă mai poate să te ridice la cer undeva pe al nouălea tărâm poveştile zânelor sunt necenzurate & sexul e un cumul total de experienţe notabile sigur realitatea rămâne la fel de neîndurătoare pe zidurile orfelinatelor scrie tanţa + costel = love

 

7 zile (dependenţi de dragoste)

eşti o femeie frumoasă mi-a spus artistul pe mess ar fi păcat să nu te sculptez am nevoie de un atelier şi sapte zile cu tine cât a creat dumnezeu lumea nu vrei să vii la paris mi te şi imaginez cu o carte în mână la intrare b.c.u va geme de lume să citească poeme îndrăzneţe & sexy eşti genul curajos de femeie nu-ţi place să scrii diafan oare cum te îmbraci şi pielea ta cum e roză

sau albă creolă nu ştiu mai bine-mi spui despre asta vreau să mă exciţi să fiu insomniac & dependent de tine ca de barbiturice sau cola să ajung la extaz dar fără îngeri şi fără atribute divine să nu trecem de partea cealaltă iubito să nu-l amestecăm pe dumnezeu în futaiuri aşa că scrie dracului poemul din nou.

bărbaţii din viaţa mea voiau linişte (civilizaţia cosmo a mileniului trei)

bărbaţii din viaţa mea voiau linişte eu căutam iubiri adolescentine pe care să le transform în romane de buzunar şi să plec cu ele prin lume ei filosofau despre dragoste eu doar îmi umpleam mâinile cu sperma dăruită-n momente extatice şi visam la copiii din pântecul meu fecundat în contexte bizare de oportunism literar eu am fost ovulul metaforic din poeme celebre lansate la festivaluri de artă şi film când artişti obosiţi şi titraţi regizau iubiri imposibile cu finaluri ruseşti sau câteodată latine în suflet exista un loc rezervat speranţei mă agăţam de firul de iarbă crescut în barba poetului genial ce-şi trăda senin jurământul sub clarul de lună din sonetele sale câinii urlau disperarea de-a fi încă o pradă în faţa civilizaţiei cosmo a mileniului trei şi-o trage fiecare pe limba strămoşilor lui

______________________

Nascută toamna, pe 11 octombrie 1974 în Bucureşti, unde locuieşte şi în prezent, şi-a luat licenţa în filosofia culturii la Universitatea Bucureşti în anul 1999. După absolvire, a lucrat întâi ca profesor de ştiinte socio-umane la liceu, apoi secretara la o universitate privată, operator pc la o editură, agent imobiliar pentru câteva luni, de peste 5 ani lucrează în publicitate la departamentul de marketing.

A publicat pentru prima dată în revista “Singur” (2009), un grupaj de sonete, perioadă în care acceptase deja provocarea versului alb, apoi un grupaj de poeme în vers alb în Antologia Singur (2010).

Intenţionează să debuteze în primavara lui 2011.